Ghid pentru Rambursări și Compensații: Yanair
După ce a ajutat peste 16 milioane de pasageri, AirHelp este cea mai mare organizație pentru drepturile de pasageri aerieni din lume. Te ajutăm să obții până la 600€ de persoană în Yanair compensare sau
Toate companiile aeriene
Toate țările
Nu câștigăm, nu percepem niciun onorariu
Dreptul tău pentru compensații de zbor de la Yanair
Ori de câte ori un zbor este întârziat sau anulat, acesta îți poate strica complet planurile de călătorie. Nu numai că ajungi să pierzi multe ore în aeroport, dar poți avea și cheltuieli neașteptate, cum ar fi nevoia de a cumpăra mâncare și alte lucruri esențiale în timp ce aștepți. În plus, e posibil să ratezi și evenimente programate sau întâlniri importante.
De aceea a fost creată o lege cunoscută sub numele de CE 261. Aceasta le oferă pasagerilor compensații, precum și dreptul la îngrijire. Întrucât CE 261 cuprinde toate companiile aeriene care operează în afara UE și care călătoresc în UE, ai dreptul la compensații de la Yanair în caz de întârziere, anulare sau supra rezervare.
În general, întârzierile îndelungate, mai mult de 3 ore, se califică pentru compensații, dar numai dacă operatorul aerian este considerat responsabil pentru incident.
Pasagerii aerieni afectați de întârzieri se pot aștepta să primească până la 600€ de persoană. Verifică zborul acum.
Solicită Compensații pentru Întârzieri de la Yanair
Când ești eligibil pentru a solicita o compensație pentru întârzierea zborului? Yanair va încerca să ajungă în timp util la destinație, dar dacă zborul a aterizat cu mai mult de 3 ore , ai putea beneficia de compensații.
Merită să-i întrebi pe cei de la Yanair care a fost cauza întârzierii, dacă nu te-au informat deja. Dacă întârzierea a fost cauzată de ceva în afara controlului lor, cum ar fi condițiile meteorologice nefavorabile, urgențele medicale, probleme de siguranță sau orice alte circumstanțe extraordinare, atunci nu sunt obligați să plătească compensații.
Cu toate acestea, indiferent dacă situația a fost în afara controlului companiei aeriene sau nu, trebuie să îți ofere îngrijiri în timp ce aștepți. Ai dreptul de a primi mâncare, băuturi răcoritoare și cazare.
Dacă consideri că ești eligibil pentru compensare, asigură-te că păstrezi toate documentele importante, cum ar fi permisul de îmbarcare și confirmarea zborului, precum și orice alte chitanțe care dovedesc că întârzierea a creat cheltuieli suplimentare. De asemenea, poate ajuta și fotografierea panourilor de plecărilor pentru a demonstra că zborul a avut întârzieri.
Solicită Compensații pentru anulări de zbor de la Yanair
Cum ști dacă ești eligibil pentru compensații de la Yanair pentru anularea zborului?
Pentru ca zborul tău cu Yanair să se califice pentru compensații, zborul trebuie să fi fost anulat cu mai puțin de 14 zile înainte de data planificată de plecare, iar anularea să fie cauzată de circumstanțe extraordinare - adică o situație care nu poate fi controlată de compania aerienă.
Dacă Yanair reușește să te informeze despre anulare cu mai mult de 14 zile înainte de zbor, atunci nu vei primi nici o compensație. Cu toate acestea, în continuare sunt obligați să ofere un zbor de înlocuire pentru a ajunge la destinație sau să îți ofere o rambursare în cazul în care alegi să nu mai călătorești.
Când ți se oferă un zbor de înlocuire, nu uita că nu trebui să plătești niciodată nimic în plus - chiar dacă aleg să vă modifice clasa de călătorie. Dacă îți sunt oferite scaune declasate, compania trebuie să îți plătească diferența de preț.
Întrucât Yanair este o companie aeriană din UE și este acoperită de CE 261, pasagerii aerieni care zboară cu ei sunt protejați de CE 261, dar numai dacă zboară în UE.
Află mai multe despre anularea zborului.
Care zboruri Yanair sunt acoperite de CE 261?
"Acoperit de CE 261 | |
---|---|
Zboruri care pleacă de pe aeroporturi din UE | ✔️ Da |
Zboruri care sosesc pe aeroporturi din UE | ✔️ Da |
Care este suma compensației pe care p poți primi de la Yanair?
Distanța | Despăgubire |
---|---|
Toate zborurile sub 1.500 km | Până la 250 € de persoană |
Zboruri interne în UE de peste 1.500 km | Până la 400 € de persoană |
Zboruri în afara UE între 1.500 km și 3.500 km | Până la 400 € de persoană |
Zboruri în afara UE de peste 3.500 km | Până la 600€ de persoană |
Tabelul arată valori în Euro, așa cum este specificat în CE 261
Suma compensației care ți se datorează depinde de distanța zborului. Poți obține o compensație de până la 600€. Cu toate acestea, există unele excepții, așa că ajută întotdeauna să verifici cu exactitate cât ți se datorează folosind Programul nostru de verificare.
Despăgubire de la Anda Air
Despăgubire de la Air China
Rambursare Blue Air
Despăgubire de la Hop
Despăgubire de la Aerovias
Despăgubire de la Rwandair Express
Despăgubire de la Pobeda
Despăgubire de la My Cargo Airlines
Despăgubire de la Global Africa Aviation
Despăgubire de la Miat Airlines
Despăgubire de la Air Arabia
Despăgubire de la Alajnihah Airtransport
Despăgubire de la Volotea
Despăgubire de la Norwegian Long Haul
Despăgubire de la Turkmenistan Airlines
Despăgubire de la Arkia
Despăgubire de la Azores Airlines
Despăgubire de la Air Madagascar
Despăgubire de la Pakistan International Airlines
Despăgubire de la I Fly
Despăgubire de la Zimex Aviation
Despăgubire de la Fly One
Despăgubire de la Corsair
Despăgubire de la Air Cote Divoire
Despăgubire de la Stobart Air
Despăgubire de la Transmile Air
Despăgubire de la Als Airlines
Despăgubire de la Hawaiian Airlines
Rambursare Czech Airlines
Despăgubire de la Longjiang Airlines
AirHelp a apărut în: