Șapte deprinderi ale călătorilor cu experiență

Șapte deprinderi ale călătorilor cu experiență

De The AirHelper・Actualizat ultima dată 3 noiembrie 2017

Mulți dintre noi se consideră călători cu experiență. Poate ești și tu unul dintre aceștia.

Această experiență este, însă, greu de masurat în mod obiectiv. Ce înseamnă un călător experimentat? Timpul petrecut în afara țării? Numărul de țări vizitate? Milele de călătorie? De câte ori a servit micul dejun sub formă de bufet suedez?

Sau poate mai degrabă prieteniile legate, limbile străine învățate, cărțile poștale trimise?

Răspunsul se află în toate acestea – ba chiar în mai multe – însă in articolul  de astăzi ne vom concentra asupra tacticilor, rutinelor și deprinderilor utile pe care și le poate însuși toată lumea.

Cum să fii un călător experimentat

Nu este nevoie de prea mult efort pentru a fi văzut de către prieteni și colegi ca un călător profesionist. Am ales câteva sfaturi utile de care te poți folosi la următorul zbor.

  1. Călătorii experimentați nu-și fac niciodată check-in-ul la aeroport

În filmul Sus, în aer (Up în the Air) este o scenă elocventă, când Ryan Bingham (interpretat de George Clooney), un călător cu foarte multă experiență și aparent iritat de bagajul imens și numai bun de cală al colegei sale mai tinere, îi explică acesteia.

Ryan Bingham: Știi cat timp pierzi cu check-in-ul?

Natalie Keener: Nu știu. Cinci, zece minute?

Ryan Bingham: 35 de minute la fiecare zbor. Eu călătoresc 270 de zile pe an. Adică 157 de ore. Adică șapte zile. Vrei să pierzi o săptămână întreagă cu bagajele de cală?

Acestea sunt greșeli de începători. Nu există niciun avantaj. Cel mai bine îți faci check-in-ul online – need also link here – și îți alegi locul imediat ce poți face acest lucru. Așa eviți și disconfortul schimbării zborului în cazul supraaglomerării.

  1. Alege-ți o companie aeriană preferată.

Călătorii business obișnuiți cunosc regulile jocului. Își aleg o companie aeriană favorită, se înregistrează în programul de fidelitate pentru a acumula mile de călătorie și încearcă să-și procure bilete și să zboare întotdeauna cu acea companie, dacă se poate, chiar dacă nu este cel mai ieftin zbor disponibil. Sunt hotărâți să obțină statutul maxim, iar apoi se răsfață cu avantajele conferite. „Este bine întotdeauna să maximizezi ofertele adiționale”, spune Annie Lindseth, administrator de aeroport. „Este esențial să fii înscris într-un program de fidelitate, dar poate n-ar fi rău să te uiți și la cardurile de credit oferite de companiile aeriene, pentru că astfel aduni puncte. Multe dintre aceste carduri oferă accesul la sălile de așteptare restricționate, bagaje de cală gratuite și alte facilități convenabile.”

  1. Călătorii experimentați nu-și lasă la cală lucrurile esențiale

Chei. Bani. Bijuterii. Aparatură electronică. Medicamente. Nici nu este nevoie să-ți pierzi bagajul decât o dată pentru a învăța această lecție pe propria piele. Dacă ți-este indispensabil sau dacă este un obiect cu valoare sentimentală și pe care nu-l poți înlocui, nu-l lăsa la cală.

  1. Călătorii experimentaţi „zboară” prin controalele de securitate

Nu vei vedea niciodată călători cu experienţă care să se lupte cu monede, curele sau chei atunci când trec prin controlul de securitate. Aceştia îşi vor pune întotdeauna toate aceste mici obiecte problematice, ca şi telefoanele mobile, portofelele şi bijuteriile, într-o singură geantă, poşetă, mic geamantan de cabină, jachetă – orice de acest gen – până când trec de respectivul control.

  1. Călătorii experimentaţi se îmbarchează imediat ce acest lucru este posibil

Dacă te îmbarchezi târziu într-un avion aglomerat, s-ar putea să nu mai ai loc pentru bagaje în compartimentul de deasupra. Aşadar vei sta cu geanta la picioare pe tot parcursul zborului. De ce să rişti? Există, însă, şi excepţii: dacă ţi-ai rezervat un loc înspre culoar şi nu ai nici un bagaj, te poţi îmbarca chiar la urmă. Călătorii experimentaţi tind să-şi aleagă locurile dinspre culoar: „Nu trebuie să sari peste nimeni doar pentru a merge la toaletă şi îți poţi întinde picioarele înspre culoar şi să adormi. Se poate să deranjezi sau să fii deranjat de câteva ori în timpul servirii mesei sau băuturilor, însă per total, MERITĂ.”, spune Nelson Wang, fondatorul site-ului CEOLifestyle.io.

  1. Călătorii experimentaţi îşi iau întotdeauna cu ei obiectele necesare confortului personal în timpul zborului

Care sunt aceste obiecte? O sticlă de apă, un baton de ciocolată sau altă mică gustare, o mască de dormit şi dopuri de urechi, un adaptor universal, baterii şi ciorapi compresivi pentru zborurile de peste cinci ore. În timpul zborurilor foarte lungi, hidratarea este esenţială. După cum subliniază Layla Shaikley, co-fondatoarea TedXBaghdad şi a companiei de software Wise Systems, pe Quora, „Se recomandă între 30-64% umiditate în aer pentru confortul uman, însă în avioane umiditatea poate ajunge şi la 10% sau mai jos. Apa se evaporă din corp şi din piele.”

  1. Călătorii cu experienţă ştiu cum să scape de oboseala datorată decalajului de fus orar

Aceasta chiar e o problemă, întrucât oboseala dăunează productivităţii. Unii insistă că cel mai bine este să nu mănânci în avion şi apoi să serveşti o masă copioasă la prima ocazie după ce ai aterizat. Alţii recomandă mersul desculţ pe afară, pentru a-şi „ancora” organismul din nou în pământ (deşi nu este întotdeauna plăcut sau confortabil). Mai sunt şi cei pentru care o băutură alcoolică serioasă şi nişte pastile de melatonină rezolvă orice problemă. Cheia este să-ţi dai seama ce funcţionează în cazul tău.

Se întâmplă ca un zbor să întârzie, asta nu înseamnă că tu nu ai nimic de spus. Ai putea avea dreptul la despăgubiri în valoare de maxim 680 EUR dacă zborul tău a întârziat, a fost anulat sau supraaglmerat în ultimii trei ani.

85% dintre pasageri nu-și cunosc drepturile. Nu fi unul dintre ei.

Înscrie-te la buletinul nostru informativ pentru a primi ultimele sfaturi și recomandări direct în inboxul tău.

Distribuie prietenilor!

AirHelp a apărut în:

Agerpres logoProfit.ro logoRTV Romania logoZiarul Financiar logo

AirHelp face parte din Asociația susținătorilor drepturilor pasagerilor aerieni (APRA), a cărei misiune este promovarea și protejarea drepturilor pasagerilor aerieni.

Copyright © 2024 AirHelp

Verifică despăgubirea

Toate companiile aeriene