Dacă planurile tale de călătorie sunt date peste cap de probleme precum zborurile anulate sau întârziate de la aeroportul Oslo Gardermoen, te vei bucura să afli că există legi în vigoare, care protejează pasagerii. O lege europeană, CE 261, stipulează că s-ar putea să ți se datoreze până la 600 € de persoană, ca despăgubire pentru perturbare. Află ce drepturi ai.
Aeroportul Oslo Gardermoen (OSL) se află în zona acoperită de CE 261 - adică țările membre UE și SEE, precum și „regiunile ultraperiferice”, care includ Guadelupa, La Réunion și Insulele Canare. Aceasta înseamnă că orice pasager care pleacă de la aeroportul Gardermoen poate avea dreptul la o despăgubire de până la 600 €, dacă zborurile sale sunt întârziate sau anulate. Și, în unele cazuri, și dacă există probleme similare pe zborurile către Oslo Gardermoen.
Dacă ai avut zboruri întârziate sau anulate la aeroportul Oslo Gardermoen, de obicei ai la dispoziție până la 3 ani pentru a solicita despăgubirea cuvenită.
Rută | Companie aeriană din UE | Companie aeriană din afara UE |
---|---|---|
Plecări din aeroportul Oslo Gardermoen către orice destinație | ✔️ Da | ✔️ Da |
Sosiri la aeroportul Oslo Gardermoen | ✔️ Da | ❌ Nu |
Analiza anulărilor de la aeroportul Oslo Gardermoen atrage după sine un șir de întrebări pentru pasagerii afectați. În temeiul legislației UE, companiile aeriene trebuie să aibă grijă de pasagerii lor, dar trebuie să îi și transporte la destinația dorită, presupunând că pasagerul mai dorește să călătorească.
În plus, în cazul în care compania aeriană ți-a anulat zborul cu mai puțin de 2 săptămâni înainte de data programată, este posibil să ți se datoreze și până la 600 €.
Pasagerii trebuie să știe că există câteva excepții, în temeiul legislației UE. Un exemplu este acela în care aeroportul Oslo Gardermoen a trebuit să anuleze zborurile dintr-un motiv aflat în afara sferei de control a companiei aeriene. Aceste cazuri sunt clasificate drept circumstanțe extraordinare, iar compania aeriană nu este obligată să plătească despăgubire. Exemplele tipice de circumstanțe extraordinare includ condiții meteo periculoase la aeroportul Gardermoen sau o grevă a controlorilor de trafic aerian.
Aici descriem individual situațiile în care te încadrezi și în care nu te încadrezi pentru despăgubire, dar verificarea noastră gratuită a despăgubirii îți poate spune de asemenea în doar câteva minute, dacă anularea zborului tău îți dă dreptul la despăgubire.
Să rămâi blocat timp de câteva ore din cauza întârzierilor de la aeroportul Oslo Gardermoen nu este doar frustrant, dar, de multe ori, îi costă pe pasageri banii câștigați cu greu. Indiferent dacă aceasta înseamnă că plătești pentru mâncarea și băutura esențiale în timpul așteptării sau că ratezi activități planificate din cauza unei sosiri cu întârziere la destinație. Acesta este motivul pentru care este atât de important ca pasagerii să știe că pot avea dreptul la despăgubire - până la 600 € de persoană, în temeiul legislației UE.
Deși pasagerii zborurilor întârziate de la aeroportul Oslo Gardermoen vor număra orele până la decolare, atunci când vine vorba despre solicitarea despăgubirii, este importantă întârzierea cu care ajungi la aeroportul de destinație. Dreptul la despăgubire se naște atunci când pasagerii aterizează cu 3 ore sau mai mult după ora programată.
Pasagerii aerieni trebuie să știe o excepție cheie: zborurile întârziate ca urmare a circumstanțelor extraordinare. Dacă întârzierea zborului a fost provocată de condiții meteo nefavorabile, un incident în aeroport sau greve ale controlorilor de trafic aerian, compania aeriană nu va plăti despăgubire în aceste cazuri, deoarece acestea nu sunt situații pe care le poate controla.
Distanța | Despăgubire |
---|---|
Toate zborurile sub 1.500 km | Până la 250 € de persoană |
Zboruri interne UE de peste 1.500 km | Până la 400 € de persoană |
Zboruri externe UE între 1.500 km și 3.500 km | Până la 400 € de persoană |
Zboruri externe UE de peste 3.500 km | Până la 600 € de persoană |
Deși legislația conține suficiente excepții și condiții care se aplică în cazul acestor sume de despăgubire, calculatorul nostru gratuit pentru despăgubiri îți va spune rapid ce sumă ți se datorează.
Zborurile întârziate sau anulate de la aeroportul Oslo Gardermoen pot distruge vacanțele. Iată ce trebuie să faci dacă zborul tău este afectat:
Despăgubire de la Aegean Airlines
Despăgubire de la Aer Lingus
Despăgubire de la Pobeda
Despăgubire de la Onur Air
Despăgubire de la Royal Brunei Airlines
Despăgubire de la Bulgaria Air
Despăgubire de la Air Alsie
Despăgubire de la Atlantic Airways
Despăgubire de la Eritrean Airlines
Despăgubire de la Philippine Airlines
Aeroport Atena
Aeroport Milano Malpensa
Aeroport Dusseldorf
Aeroport Paris Orly
Aeroport Manchester
Aeroportul Gatwick / Aeroport Londra Gatwick
Aeroport Lisabona
Aeroport Bergen
Aeroport Nisa
Aeroport Nurnberg
Aeroport Berlin Tegel
Aeroportul Heathrow
Aeroport Henri Coanda
Aeroport Birmingham
Aeroport Munchen
Aeroport Glasgow
Malaga Aeroport
Aeroport Hamburg
Aeroport Gran Canaria
Aeroport Zurich
AirHelp a apărut în: