Anulează Buton pentru închiderea ferestrei modale

Greva American Airlines: Despăgubire

Dacă  ai avut parte de un zbor afectat de greva American Airlines, ești în locul potrivit pentru a cere despăgubiri. Dacă un zbor de-al tău a fost amânat sau anulat din cauza unei greve a companiei aeriene, ți s-ar putea datora până la 600 €. Noi te putem ajuta să depui solicitarea conform legislației UE.

Verifică despăgubirea
Te-a afectat greva American Airlines? Verifică despăgubirea

Despăgubiri pentru greva American Airlines: Cunoaște-ți drepturile!

Toţi pasagerii aerieni sunt protejați de legea europeană cu numele de CE 261. Această lege prevede ca toate companiile aeriene sa fie răspunzătoare financiar pentru zborurile perturbate de care sunt responsabile. În aceste perturbări sunt incluse şi zborurilor afectate de grevele angajaţilor companiei aeriene. Aşa că, dacă zborul tău a fost anulat de o grevă American Airlines, atunci ai dreptul la despăgubiri conform directivei CE 261. Legea care se referă la această situație specifică a fost clarificată abia în 2018 când Curtea Europeană de Justiție din Luxemburg a hotărât ca toate perturbările provocate de o grevă a personalului unei companii aeriene dau dreptul la despăgubiri deoarece compania aeriană este considerată responsabilă pentru comportamentul angajaţilor să.

Află mai multe despre CE 261 și drepturile tale ca pasager aerian aici

Eligibilitatea pentru despăgubiri cauzate de o grevă American Airlines

 

Când am dreptul la despăgubiri pentru neplăcerile cauzate de greva American Airlines?

Poţi primi despăgubiri pentru situaţile neplăcute cauzate de greva American Airlines dacă:

  • Ai avut un zbor perturbat de o grevă a personalului American Airlines.
  • Zborul tău a întârziat 3 ore sau mai mult, sau a fost anulat cu mai puțin de 14 zile înainte de plecarea programată.
  • Aveai o rezervare confirmată a zborului.
  • Perturbarea a avut loc în ultimii 3 ani
  • Dacă ai luat un zbor alternativ, noua oră de sosire a fost substanțial diferită față de zborul tău inițial.

Grevele personalului companiei aeriene sunt greve în care angajații American Airlines sunt implicaţi, adică piloții, echipajul de cabină, inginerii companiei aeriene sau alți angajați ce lucrează direct pentru American Airlines. Dacă un zbor rezervat de tine este perturbat de o grevă American Airlines, ți s-ar putea datora despăgubiri cu scopul de a compensa neplăcerile create.

Drepturile pasagerilor aerieni trebuie să fie întotdeauna pe primul loc – dacă o grevă la American Airlines face sau a făcut ca zborul tău să fie amânat, anulat sau dacă se ajunge chiar la refuzul îmbarcării, poți solicita despăgubiri

Când nu am dreptul la despăgubiri pentru neplăcerile cauzate de greva American Airlines?

Nu ai dreptul la despăgubiri pentru grevă dacă American Airlines nu a putut controla situația. De exemplu:

  • Greve ale personalului de securitate din aeroporturi
  • Greve ale manipulatorilor de bagaje
  • Greve ale personalului de control al traficului aerian
  • Greve provocate de situația politică incertă

Grevele personalului American Airlines se află sub controlul American Airlines, însă toate celelalte greve sunt considerate „circumstanțe extraordinare”. Circumstanțele extraordinare constituie orice evenimente sau situații pe care compania aeriană nu le poate controla şi nu le poate evita, cu toate că s-au luat măsuri rezonabile pentru a proteja pasagerii de efectele acestora. În aceste cazuri, American Airlines nu este vinovată.

Verifică dacă zborul tău îți dă dreptul la despăgubiri pentru grevă din partea American Airlines, cu ajutorul AirHelp!

Încă nu ești sigur dacă zborul tău este eligibil pentru despăgubiri pentru greva American Airlines? Cu multe legi și multe excepții, poţi primi de la noi un un răspuns rapid și simplu ! Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul nostru de verificare a eligibilității cu datele tale. Îți vom spune dacă zborul tău îți dă dreptul la despăgubiri și la ce sumă ai dreptul. De asemenea, poți apela la noi pentru a înainta solicitarea în numele tău.

Ai dreptul la despăgubiri? Verifică acum

Ce se întâmplă cu grevele American Airlines mai vechi?

Dacă ai fost afectat de vreo grevă American Airlines în ultimii 3 ani, s-ar putea să ai dreptul la despăgubiri. Vezi lista de mai jos sau folosește verificatorul nostru de despăgubiri pentru a vedea dacă zborul tău este eligibil:

Cât valorează despăgubirile pentru greva American Airlines?

Suma despăgubirii la care ai dreptul depinde de fiecare caz în parte, dar ai putea primi până la 600 € de persoană. Apasă pe tipul de perturbare suferită de tine pentru a afla mai multe.

Despăgubiri pentru anularea zborului datorită unei greve la American Airlines

Dacă grevele American Airlines duc la anularea zborului tău, poţi avea dreptul la despăgubiri în cazul în care compania aeriană nu te-a anunțat despre situație cu mai mult de 14 zile înainte de decolare și dacă nu a fost în măsură să îți ofere un zbor alternativ care să sosească la o oră similară.

Greva American Airlines
Mai puțin de 2 ore 2 - 3 ore 3 - 4 ore Mai mult de 4 ore Nu ați ajuns la destinație Distanța
€125 €250 €250 €250 €250 Toate zborurile de 1.500 km sau mai puțin
€200 €200 €400 €400 €400 Zboruri interne UE mai lungi de 1.500 km
€200 €200 €400 €400 €400 Zboruri UE non-interne între 1.500 şi 3.000 km
€300 €300 €300 €600 €600 Zboruri UE non-interne peste 3.000 km

Poți afla mai multe despre zborurile anulate și despre drepturile tale aici.

Despăgubiri pentru întârzierea zborului cauzată de o grevă American Airlines

O grevă American Airlines poate provoca întârzieri de zboruri îndelungate și îţi poate afecta legăturile şi sosirea la destinația ta finală. Ai dreptul la despăgubiri dacă zborul tău a fost amânat cu 3 ore sau mai mult.

La ce sume ai dreptul atunci când zborul tău cu American Airlines a întârziat?

Greva American Airlines
Mai puțin de 3 ore 3 - 4 ore Mai mult de 4 ore Nu ați ajuns la destinație Distanța
close icon € – check icon €250 check icon €250 check icon €250 Toate zborurile de 1.500 km sau mai puțin
close icon € – check icon €400 check icon €400 check icon €400 Zboruri interne UE mai lungi de 1.500 km
close icon € – check icon €400 check icon €400 check icon €400 Zboruri UE non-interne între 1.500 şi 3.000 km
close icon € – check icon €300 check icon €600 check icon €600 Zboruri UE non-interne peste 3.000 km

Poți afla mai multe despre despăgubirile pentru zborurile amânate aici.

Despăgubire pentru îmbarcare refuzată

În cazul unei greve American Airlines, pot apărea situații în care ți se refuză îmbarcarea datorită supra-rezervării unui avion. Dacă ți se refuză îmbarcarea împotriva voinței tale, ai dreptul la despăgubiri. Află mai multe despre despăgubirile pentru refuzul la îmbarcare aici.

Drepturi importante ale pasagerilor în timpul unei greve American Airlines

Ai dreptul la asistență

Dacă zborul tău este perturbat din cauza unei greve a companiei aeriene, ai „dreptul la asistență „. În funcție de durata întârzierii, American Airlines trebuie să îți ofere mai multe lucruri esențiale, printre care:

  • Mese și băuturi răcoritoare.
  • Acces la telecomunicații, printre care două apeluri telefonice, fax sau e-mailuri.
  • Cazare, inclusiv transport de la aeroport la hotel și invers, dacă este cazul.

Zbor alternativ și rambursare

Dacă zborul tău a fost anulat sau amânat mai mult de cinci ore, ai dreptul să renunți la el și să primești restituirea completă a sumei de bani pentru acesta.

Dacă zborul tău a fost anulat, ai posibilitatea de a lua un zbor alternativ, aranjat de American Airlines, pentru a ajunge la destinație. Poți afla mai multe despre zborurile alternative și rambursări aici.

Află acum dacă zborul tău perturbat îți dă dreptul la despăgubiri. Verifică despăgubirea

De ce AirHelp?

AirHelp…

  • Este cea mai de succes companie din lume specializată în obținerea despăgubirilor pentru zboruri perturbate.
  • Are avocați în peste 30 de țări
  • Utilizează tehnologie de ultimă oră pentru a urmări fiecare solicitare.
  • Elimină stresul din procesul de revendicare.
  • Operează în baza principiului „nu câștigi, nu plătești“
  • Îmbunătățește călătoriile cu avionul.

Perturbările de zbor cauzate de grevele companiilor aeriene se întâmplă și este dreptul tău să primești despăgubiri dacă ești afectat. AirHelp face procesul de revendicare ușor și relaxat. Ne ocupăm noi de tot ce poate fi dificil pentru tine!

AirHelp este una dintre cele mai de succes companii din lume specializate în obținerea despăgubirilor de la companiile aeriene și are avocați în peste 30 de țări, oferind asistență clienților în 16 limbi. Dispunem de tehnologie inovatoare pentru a evalua și a urmări fiecare caz, ceea ce ne permite să procesăm rapid și eficient solicitarea ta.

În plus, lucrăm pe baza principiului „nu câștigi, nu plătești“, eliminând complet riscul tău. Așadar, dacă ai nevoie de ajutor pentru a obține despăgubiri ca urmare a unei greve American Airlines, completează astăzi formularul nostru. Suntem mereu aici pentru a te ajuta.

Despre American Airlines

American Airlines este una dintre cele trei companii aeriene majore din SUA, împreună cu Delta Air Lines și United Airlines. American Airlines este membru fondator al Oneworld, cea de-a treia mare alianță de companii aeriene din lume.

Sediul central al American Airlines

Adresse: Fort Worth, Texas, Vereinigte Staaten

Pagina web: https://www.aa.com